ACTRIS-UBB
Dezvoltarea infrastructurii ACTRIS-UBB cu scopul de a contribui la cercetarea pan-europeana privind compoziția atmosferei si schimbările climatice.
DESPRE PROIECT
Proiectul ACTRIS-UBB își propune crearea unei infrastructuri de nivel mondial pentru observarea și caracterizarea atmosferei terestre prin metode de teledetecție avansate, cu scopul de a îndeplini criteriile de facilitate națională integrată a infrastructurii pan-europene de cercetare ACTRIS-RI și obiectiv de interes major pentru segmentul de observare de la sol din programul ESA de observare a Terrei. Infrastructura creată va include facilități de observare de la sol, laboratoare asociate și centre de date care să contribuie semnificativ la activitățile de observare a Pământului.
Cod MySMIS: 126436
Durata de implementare a proiectului: 17.07.2020 – 31.12.2023
Proiect cofinanțat prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României
OBIECTIVELE PROIECTULUI
- Creșterea participării României la infrastructurile de cercetare europene pentru mediu și la alte programe continentale și globale prin îmbunătățirea calității și cantității seturilor de date colectate la nivel local în Cluj-Napoca.
- Creșterea participării României la programele ESA prin: operații de tip Cal/Val ale sateliților de explorare a Pământului.
- Creșterea nivelului de expertiză și implicarea în știința de frontieră:
microfizica norilor, procesele aerosol-nor-precipitații, forcing radiativ, evaluarea riscului de apariție a modificărilor climatice, efectele poluării aerului înconjurător asupra biodiversității, stabilirea capacității PM10, PM2.5, PM1 de a genera specii oxidative reactive și evaluarea riscului asupra sănătății umane, determinarea factorilor care influențează calitatea aerului înconjurător, determinarea traseului poluanților prin mediu, etc. - Crearea de noi produse și servicii:
– emiterea de avertizări către instituțiile decizionale în cazul evenimentelor de poluare extremă;
– acces trans-național la laboratoarele și centrele ACTRIS-UBB și, prin intermediul acestuia, la structurile de cercetare performante aflate pe road map-ul european și /sau în alte rețele naționale și internaționale;
– suport pentru organizarea și asigurarea logisticii necesare desfășurării diverselor tipuri de campanii de intercomparare, testare, cercetare, calibrare/validare, etc. citește mai mult– servicii pentru producerea și diseminarea datelor de mediu, servicii de evaluare a calității aerului, puse în slujba dezvoltării durabile, analize de laborator în domeniile: mediu, agricultură, silvicultură;
– servicii pentru elaborarea de ghiduri de bune practici pentru evaluarea calității aerului;
– asistență în realizarea transferului tehnologic (tehnologii și produse testate în cadrul infrastructurii ACTRIS-UBB) către servicii operaționale și IMM-uri cu preocupări în optoelectronică și instrumentație de mediu; asistență pentru înființarea unor spin-off-uri și dezvoltarea de start-up-uri, pe baza rezultatelor transferate de la ACTRIS-UBB. - Crearea de noi locuri de muncă și consolidarea grupului existent la UBB:
dezvoltarea infrastructurii de nivel mondial propusă prin acest proiect implică necesitatea suplimentării personalului de cercetare care să lucreze cu aceste echipamente, precum și dezvoltarea competențelor personalului existent. - Consolidarea poziției UBB în Europa Centrală și de Sud-Est o cooperare regională mai bună, o poziție mai bună în proiectele CDI naționale și în HORIZON Europe.
REZULTATE AȘTEPTATE
Construirea Observatorului atmosferic CARO (Cluj Atmospheric Remote sensing Observatory)
CARO va fi dotat cu diverse echipamente ce oferă observații continue și pe termen lung în ceea ce privește aerosolii și proprietățile norilor și va fi participant activ la infrastructura europeană de cercetare pentru mediu, ACTRIS-RI.
Achiziționarea de echipamente de cercetare de ultima generație:
Laboratoarele noi se vor dota cu echipamente de cercetare a aerosolilor și a norilor prin metode de teledetecție și in-situ (fotometru solar și lunar; radiometru în microunde pentru măsurarea profilelor de umiditate și temperatură; sistem LIDAR Doppler de vânt; ceilometru; radar de nori; analizor al distribuției dimensionale a particulelor (APS); spectrometru pentru monitorizarea continuă a speciilor chimice de aerosoli (ACSM). Pentru monitorizarea gazelor atmosferice de interes, precum și pentru prelevarea de eșantioane necesare instrumentelor in-situ se va achiziționa un autolaborator pentru investigații în coloană și in-situ (laborator mobil cu sistem LIDAR aerosoli și stație meteo).
Dezvoltarea unui centru de date care va fi dotat cu sisteme IT performante
Instrumentele vor fi conectate la un nou Centru de Date (CARO DC) care va fi echipat cu sisteme IT performante (server pentru aplicații, sisteme de stocare și procesare a datelor). CARO DC va fi conectat la rândul lui cu clusterul HPC existent la UBB.
PROGRAM DE FINANȚARE
Proiectul este cofinanțat prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020 , Axa Prioritară 1 – Cercetare, dezvoltare tehnologică și inovare (CDI) în sprijinul competitivității economice și dezvoltării afacerilor, Acțiunea 1.1.1 – Mari infrastructuri de CD, tip de proiect: Proiecte de infrastructuri de cercetare pentru instituții publice de CD/universități, apelul POC/448/1/1, Proiecte de infrastructuri de cercetare pentru instituții publice de CD/universități – Secțiunea F 2018.
Proiectul a fost clasat pe primul loc în cadrul competiției, valoarea totală a acestuia fiind de 22.264.758,58 lei, din care asistența financiară nerambursabilă este de 22.149.238,01 lei.
Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați www.fonduri-ue.ro
REȚEAUA ACTRIS
ACTRIS RI
ACTRIS-UBB va fi una dintre cele peste 100 de entități care vor face parte din Infrastructura de cercetare a aerosolilor, norilor și gazelor minore, ACTRIS RI.
ACTRIS RO
Pe plan național, ACTRIS-UBB face parte din consorțiul ACTRIS-RO.
INFORMARE ȘI PUBLICITATE
Proiectul ACTRIS-UBB a fost implementat cu succes
Universitatea Babeș-Bolyai a implementat în perioada 17.07.2020 – 16.05.2024 proiectul ACTRIS-UBB, cod MySmis2014+ 126436.
ACTRIS-UBB a fost dotat cu noi echipamente de cercetare
Au ajuns la UBB noi echipamente de cercetare pentru studierea atmosferei și a climei.
ACTRIS-UBB la Noaptea Cercetătorilor Europeni
ACTRIS-UBB și cercetarea atmosferică au fost promovate la Noaptea Cercetătorilor Europeni, organizată pe 30 septembrie la Cluj-Napoca.
CONTACT
Manager de project ACTRIS-UBB
Lect. Univ. Dr. Nicolae AJTAI
nicolae.ajtai@ubbcluj.ro
Universitatea Babeș-Bolyai
Str. Mihail Kogălniceanu, nr. 1, 400084,
Cluj-Napoca, România